Declaratii fiscale trimise de acasa!!!

O parte a contribuabililor din Romania s-a obisnuit deja cu declaratia unica. Mai ales contabilii stiu foarte bine ce insemnau drumurile repetate catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, Inspectoratuil Teritorial de Munca sau Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca.

Prin aceasta declaratie unica suntem practic scutiti de alte 4-5 drumuri pe care le faceam inainte la institutiile sus-amintite. Cum declaratia unica s-a depus prima oara pana in data de 25 februarie, iar multi nu aveau un certificat digital calificat, la ghiseele administratiilor financiare s-a produs o aglomeratie destul de mare. Pentru a face fata situatiei, cei de la ANAF s-au vazut nevoiti sa deschida mai multe ghisee pentru depunerea declaratiei unice.

Pentru a elimina cat mai repede aceasta stare de fapt, conducerea ANAF a luat decizia ca incepand cu data de 1 iulie, orice declaratie unica sa se depuna obligatoriu in format electronic, prin intermediul unui certificat digital calificat emis de unul dintre furnizorii autorizati.

Pretul certificatului este de 47 de euro plus TVA si are termen de valabilitate un an. Dupa prelungire, pretul scade la 30 de euro plus TVA. In general, certificatul soseste intr-un interval de 3-5 zile de la momentul efectuarii comenzii.

Acte semnate mai eficient

Persoanele angrenate in mediul de afaceri care folosesc deja semnatura electronica sunt convinse de faptul ca viitorul comunicarii oficiale este aproape de neinchipuit in absenta unei asemenea metode.

Prin simplul fapt ca un document marcat cu semnatura electronica are aceeasi valoare cu a unuia de hartie doar ca se creeaza si se expediaza mult mai usor si sigur ne cam dam seama pentru ce aceasta semnatura electronica are atat de multi sustinatori printre oameni activi.

In business oamenii sunt adesea presati de timp, de aceea cu cat un document este emis si semnat mai repede cu atat este mai bine.

O semnatura electronica cu valoare legala se creaza folosindu-se un certificat digital calificat, eliberat conform legii care stabileste statutul semnaturii electronice si conditiile serviciilor de certificare.

In momentul actual, in tara noastra putem folosi semnatura electronica in relatia cu mai multe institutii ale statului, putem participa la licitatii prin Sistemul Electronic de Achizitii Publice si putem semna orice document sau mesaj transmis prin internet.

In ultimul an pretul unui certificat calificat prin care cream semnatura electronica a scazut, ajungand la 47 de euro plus TVA.

In octombrie anul trecut, ANAF a luat o decizie prin care toti angajatorii erau obligati  sa-si faca faca depunerile online, deci folosind semnatura electronica.

Semnatura digitala versus cea olografa

Tehnologia a ajuns la un punctul in care permite semnarea de documente cu caracter oficial in format electronic, cu asa-zisa semnatura digitala. Am fost si eu nevoit sa imi procur in noul context legislativ, privind depunerea declaratiilor fiscale,  un certificat digital calificat, prin care am semnat deja electronic o serie de documente.

Ma bucura faptul ca s-a introdus acest sistem si nu inteleg de ce exista inca persoane, care prefera sa isi depuna documentele in continuare la ghiseu, pe hartie. Un contabil, care colaboreaza cu firma la care lucrez, sustine ca semnatura digitala nu este la fel de sigura ca cea olografa – lucru complet fals.

Semnatura digitala extinsa are valoare legala, asemenea celei olografe, intru-cat este nominala, asigurand idenficarea persoanei semnatare si nerepudierea documentului semnat. Spre deosebire de semnatura olografa, cea digitala asigura si integritatea documentului respectiv, ceea ce inseamna ca orice modificare efectuata acestuia dupa semnare, poate fi identificata.

Ritmul in care in se dezvolta tehnologia impune o activitate din ce in ce mai intensa in mediul virtual. Este necesar asadar si un sistem sigur de identificare a persoanelor in spatiul virtual, asigurat momentan de certificatul digital calificat.

Eficientizarea birocratiei – dar cum?

Traim intr-o lume a conflictului – conflicte intre tari si religii, conflicte de interes, conflicte la locul de munca sau intre generatii etc. Cel din urma, numit foarte frumos si generation gap, este genul de conflict intalnit la tot pasul. Traim intr-o lume definita de generation gap, doar ca nu constientizam mereu acest lucru.

Eram ieri de pilda in autobuz, bucurandu-ma de faptul ca nu este aglomerat si ca am loc pe scaun. In fata mea stateau doi domni, unul de aproximativ treizeci de ani, altul ceva mai in varsta, de vreo cincizeci. Mi-a atras atentia faptul ca cei doi vorbeau despre certificatul digital calificat – cel mai tanar ii explica celuilalt, ce este aceea o semnatura digitala si la ce foloseste. Intru-cat folosesc si eu un astfel de certificat calificat am ciulit urechile.

Cel in varsta era sceptic in privinta semnaturii digitale. Nu credea ca un document important poate fi semnat electronic si depus online in deplina siguranta. Fiind mai de moda veche, iI explica tanarului, ca mai bine stai la coada ore in sir pentru a depune declaratiile la ghiseu. De aici a rezultat o dezbatere privind modalitatile de eficientizare a birocratiei in Romania. In timp ce tanarul contabil sustinea implementarea semnaturii digitale, domnul mai in varsta explica faptul, ca el a depus declaratiile fiscale timp de o viata pe hartie si ca nu se va descurca acum cu semnatura digitala.

Desi eu personal ma consider mai de moda veche, sustin totusi implementarea semnaturii digitale, deoarece reprezinta cea mai simpla modalitate de eficientizare a birocratiei. De ce sa nu profitam la urma urmei de avantajele tehnologiei?

 

Declaratiile ITM – mai putina birocratie

Hotararea de guvern numarul  1397 promulgata in anul 2010 prevede faptul ca  angajatorii sunt obligati sa depuna declaratiile prevazute la articolul 1 in forma electronica accesand portalul e-Romania si respectand astfel conditiile prevazute la anexa 8.

Agentia Nationala de Administrare Fiscala are disponibile pe site-ul sau instructiunile necesare  utilizarii serviciului pentru  depunerea declaratiilor itm online. Trebuie ca angajatorii sa isi depuna  declaratiile lunare utilizand aplicatia ITM online, creata chiar de Inspectoratul Teritorial de Munca.  Este necesar ca persoanele interesate sa solicite o parola de acces, urmand  sa primeasca ulterior un mesaj de confirmare  pentru a putea sa isi activeze contul.  Userul si parola se primesc in prealabil de la ITM intr-un plic sigilat.

Pentru a se putea depune declaratiile ITM online este necesara achizitionarea unui certificat digital calificat de la unul dintre furnizori autorizati. Cu ajutorul acestui certificat se poate semna orice document in format electronic, putand fi utilizat in relatia cu mai multe institutii ale statului, cum sunt Comisia Nationala de Valori Mobiliare, Oficiului National al Registrului Comertului, Monitorului Oficial sau Casa Nationala de Asigurari de Sanatate. Totodata certificatul poate fi folosit si in corespondenta de afaceri.

Un astfel de certificat, prin care se depun declaratiile ITM online, poate fi achizitionat la pretul de 47 de euro plus TVA.

 

Declaratia unica in luna martie

25 martie a fost ultima zi pentru depunerea declaratiei unice pentru luna februarie. Acest act se refera la obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate.

Declaratia unica se depune de catre toti angajatorii la administratia financiara  în a carei evidenta sunt  inregistrati contribuabilii ca platitori de impozite sau la oficiile acreditate de Ministerul Finantelor Publice, prin mijloace electronice de transmitere la distanta, pe portalul e-Romania.

Factorii de decizie politica  sunt de parere ca introducerea declaratiei unice  este un lucru benefic. Primul ministru Emil Boc descria declaratia ca fiind  un pas considerabiul in vederea simplificarii birocratiei si administratiei din Romania.

Agentia Nationala de Administrare Fiscala a decis ca dupa data de 1 iulie depunerea declaratiei unice se va putea face doar in format electronic.

In vederea realizarii acestui lucru este necesara procurarea unui certificat digital calificat de la unul dintre furnizorii autorizati de pe piata romaneasca. Certificatul este actul de identificare al utilizatorului in mediul virtual si poate  fi folosit atat in relatia cu institutiile statului cat si cu partenerii de afaceri. Pretul sau este de 47 de euro plus TVA si are o perioada initiala de valabilitate de un an. Dupa reinnoirea termenului pretul scade la 30 de euro plus TVA.